Rectorul USM, de Ziua Independenței: Mai mult decât o dată în calendar, este o expresie a sufletului nostru național
Cu ocazia Zilei Independenței R. Moldova, rectorul USM, Igor Șarov, a venit cu un mesaj de felicitare către mediul academic și cetățeni. Potrivit lui, ziua de 27 august este mai mult decât o dată în calendar – este o expresie a sufletului nostru național, a dorinței noastre de a ne autodetermina și a ne construi propriul viitor.
”Astăzi, celebrăm nu doar evenimentul istoric, ci și valorile care ne-au unit și ne-au condus până aici: libertatea, democrația și suveranitatea. Universitatea de Stat din Moldova – cea mai mare instituție de învățământ superior din țară, a fost și rămâne un exemplu pentru generații întregi de tineri, formând specialiști competenți și patrioți. Prin educație, cercetare și inovare, USM continuă să contribuie semnificativ la dezvoltarea Republicii Moldova” a declarat Igor Șarov.
Rectorul USM a îndemnat să ne amintim cu recunoștință de toți cei care au luptat pentru independența R. Moldova și să păstrăm vii idealurile lor.
”Fiecare dintre noi are o responsabilitate față de țară, iar prin munca și dăruirea noastră, putem construi un viitor mai bun pentru generațiile viitoare. La mulți ani, Republica Moldova!” a conchis Igor Șarov.