Un tânăr de 29 de ani din Călărași a fost reținut de polițiști, fiind cercetat penal pentru furt de bijuterii, bani, dar și a unui automobil cu care a comis un accident rutier. Potrivit IGP, individul urmează să fie plasat în arest pe un termen de 30 de zile, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de până la 5 ani.

Conform datelor prezentate, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din Călărași precum că i-a fost furată mașina de marca Toyota pe care a lăsat-o descuiată pe un câmp din apropierea orașului. La scurt timp, a parvenit o altă înștiințare precum că din casa unui bărbat, tot din Călărași, au fost sustrași bani în sumă de 4 000 de euro și 5 000 de lei, mai multe bijuterii și articole vestimentare.

În urma acțiunilor polițiștilor, suspectul a fost identificat, polițiștii declanșând imediat măsurile de localizare a acestuia.

Bărbatul, însă, nu a reușit să fugă prea departe de poliție. După ce a comis infracțiunile, acesta s-a deplasat spre Chișinău cu automobilul furat. În timp ce mergea pe un traseu din raionul Strășeni, acesta a comis un accident rutier, lovind o mașină de model Toyota Prius.

Ca urmare, tânărul a fost reținut de oamenii legii. În urma perchezițiilor, asupra sa au fost găsite toate bunurile sustrase.

Poliția precizează că acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat.