Cod galben de caniculă la început de toamnă. Ce temperaturi vor înregistra termometrele
Foto:
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod galben de caniculă valabil pentru 1-2 septembrie, pe întreg teritoriul R. Moldova. Astfel, în intervalul menționat, pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33°C.
În acest context, specialiștii recomandă populației:
- să evite expunerea la soare între orele 11:00 – 18:00;
- să poarte pălărie de soare sau basma, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise, preferabil cu mâneci;
- să evite activitățile fizice în aer liber care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc);
- să nu iasă afară cu copii mai mici de 3 ani decât dimineața până la ora 9:00 și seara după 20:00;
- să nu lase copiii în mașină nici pentru câteva minute
Deshidratarea diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii:
- să consume lichide suficiente (minim 2 litri pe zi), porționat, la fiecare jumătate de oră, fără a aștepta senzația de sete
- să consume fructe şi legume proaspete (pepene galben, pepene roșu, prune, piersici, castraveți, roșii) care conțin o cantitate mare de apă;
- să facă dușuri cu apă ușor caldă, fără a vă șterge;
- să nu consume alcool, inclusiv bere, deoarece sporește deshidratarea.