De la începutul noului an de studii, în gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău au fost deschise primele clase cu predare în limba ucraineană pentru copiii refugiați din țara vecină. Patru săli de clasă din instituție au fost renovate capital și dotate cu sprijinul Agenției ONU pentru refugiați (UNHCR) și Agenția de Cooperare Tehnică și Dezvoltare (ACTED), notează Ministerul Educației și Cercetării într-un comunicat.

„Renovarea sălilor de clasă la gimnaziul „Taras Șevcenko” reprezintă un pas esențial pentru asigurarea accesului la educație de calitate pentru copiii refugiați, permițându-le acestora să își continue studiile într-un mediu familiar, utilizând limba maternă. Acest proiect subliniază importanța unei educații incluzive și a susținerii pentru a face tranziția cât mai ușoară”, a menționat Ivan Duminica, șeful Serviciului Politici în domeniul relațiilor interetnice a Ministerului Educației și Cercetării care a vizitat instituția de învățământ și s-a întâlnit cu părinții viitorilor elevi. 

La gimnaziul „Taras Șevcenko” vor fi deschise, pentru prima dată, clasele I, IV, V și VI cu predare în limba ucraineană, pentru un număr de 95 de elevi refugiați din Ucraina. Procesul educațional va respecta curriculumul național, iar studierea limbii române va fi obligatorie. În prezent, în gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău studiază 290 de elevi, dintre care 218 sunt refugiați ucraineni.

Ministerul Educației și Cercetării reafirmă angajamentul de a susține în continuare integrarea educațională a copiilor refugiați, asigurându-le accesul la studii de calitate în limba lor maternă și facilitând, totodată, studierea limbii române.