Doi taximetriști au fost reținuți de oamenii legii pentru că transportau din regiunea transnistreană la Chișinău ucraineni sosiți ilegal pe teritoriul R. Moldova. Potrivit Poliției de Frontieră, pentru serviciile acordate, cetățenii străini achitau câte 2 000 de dolari de persoană. 

Suspecții sunt din Rezina și Râbnița și au vârste de 50 și 64 de ani. Aceștia au fost implicați în schemă pe parcursul anului 2024, de comun cu alți membri ai grupului infracțional din Ucraina.

Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile și mașinile conduse de cei doi bărbați. De acolo, au fost ridicate cele două mașini de taxi folosite la transportarea ilegală a ucrainenilor care nu aveau voie să iasă din R. Moldova în contextul obligației participării la război, telefoanele mobile, precum și alte probe care vor fi supuse cercetării penale. 

Urmare a audierii bănuiților, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a depus la Judecătoria Chișinău – sediul Ciocana demersurile de aplicare a arestului preventiv pentru 30 de zile.