Soldații încorporați în luna iulie curent în Armata Națională au depus astăzi Jurământul de credință Patriei, se notează într-un comunicat al Ministerului Apărării.

Cu acest prilej, în mai multe unități militare au fost organizate ceremonii oficiale, la care au participat conducerea Marelui Stat Major, părinți, rude și prieteni ai militarilor în termen.

Prezent la evenimentul din Brigada infanterie motorizată „Moldova”, comandantul Armatei Naționale, general de brigadă Eduard Ohladciuc, a apreciat prestația soldaților în cadrul ceremoniei, iar rudelor și părinților le-a mulțumit pentru susținerea tinerilor și încrederea acordată.

Totodată, șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale a menționat că în următoarele luni, soldații vor avea posibilitatea să-și dezvolte abilitățile prin participarea la diferite antrenamente militare organizate atât în țară, cât și peste hotare.

La rândul său, locțiitorul comandantului Armatei Naționale, general de brigadă Sergiu Cirimpei, a participat la ceremonia organizată în Batalionul 22 de menținere a păcii „Căști albastre” din Chișinău.

În discursul său, generalul de brigadă Cirimpei a menționat că odată cu rostirea Jurământului militar, începe o nouă etapă a vieții — cea a instruirii, responsabilității și camaraderiei, exprimându-și încrederea că la finele serviciului militar în termen, unii dintre acești tineri se vor alătura corpului de soldați și sergenți profesioniști ai Armatei Naționale.

De menționat că până la depunerea Jurământului Militari, soldații încorporați au urmat un curs de instruire inițială cu durata de șase săptămâni, timp în care au studiat regulamentele militare, elementele instrucției de front, instrucția focului.

După ceremonii, militarii au plecat în concediu pe un termen de cinci zile. Ulterior, aceștia vor reveni în unități pentru continuarea serviciului militar.