Peste 14200 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, săptămâna trecută. Zeci de persoane s-au intoxicat cu medicamente și droguri
Pe parcursul săptămânii trecute, echipele de asistență medicală urgentă au deservit 14213 solicitări, inclusiv 2017 la copii. Potrivit CNAMUP, după acordarea primului ajutor medical la etapa de prespital 5868 pacienți, dintre care 1200 copii au fost transportați la instituțiile spitalicești.
Conform datelor prezentate, în ultima săptămână intervenția ambulanței a fost solicitată pentru pacienții cu următoarele urgențe: 3016 cardiovasculare, dintre care 31 cu sindrom coronarian acut; 1965 neurologice, dintre care 198 cu accidente vasculare cerebrale, urmate de 1814 respiratorii și 268 infecțioase.
Totodată în perioada raportată, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 1422 urgențe traumatologice, la 1112 maturi și 310 copii. După acordarea primului ajutor medical, echipele AMU au transportat 1092 pacienți, inclusiv 267 copii la spital pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar.
Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a recepționat 76 apeluri pe motivul urgențe generate de agenții fizici, chimici și de mediu, printre care 52 persoane au suferit drept urmare a mușcăturilor/înțepăturilor de animale/insecte și 22 persoane cu combustii. Totodată, au fost înregistrate 43 solicitări pe motivul urgențelor toxice, inclusiv 20 intoxicații cu medicamente, 10 cu alte substanțe, 6 cu alcool, 4 cu droguri și 3 cu monoxid/bioxid de carbon.