Un grup de copii, apărători ai drepturilor omului, au atenționat astăzi deputații moldoveni asupra faptului că drepturile lor nu sunt pe deplin respectate în Moldova. Ei spun că sunt vulnerabili și cer să fie susținuți mai mult de autorități pentru a li se face auzită vocea. Ședința Comisiei protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului, la care au participat copiii și la care s-a discutat despre implicarea acestora în procesul de elaborare a legilor, a fost organizată în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului, transmite IPN.

Deputații prezenți la ședință își propun să sporească importanța conștientizării de către copii a rolului lor în procesul de elaborare a legilor. Ei au informat copiii apărători ai drepturilor omului despre etapele practice ale elaborării unei legi.

Deputata Angela Munteanu-Pojoga s-a referit la legea anti-bullying, a cărei autoare este. „Vreau să vă spun cum a început totul. În primul rând, e comunicarea cu cetățenii. Au fost în audiență câteva mame care s-au plâns de bullyng. De asemenea, am avut o întâlnire online cu peste 70 de tineri, dar am organizat și alte întâlniri cu tinerii. Și iată că în urma inițiativei mele, Guvernul a aprobat o metodologie cunoscută în toate instituțiile de învățământ din țară, referitoare la prevenirea bullying-ului”, a notat parlamentara.

Deputații dau asigurări că deja consultă opinia copiilor în toate aspectele vieții lor, făcând referire și la Convenția privind Drepturile Copilului, pe care Moldova a semnat-o. În context, autoritățile și-au manifestat deschiderea față de dreptul copiilor de a participa la elaborarea legilor, reiterând faptul că toți copiii au dreptul să solicite suportul autorităților în procesul de inițiere a unor legi.

Rodica Caimac, coordonatoarea Programului Participarea copilului la Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului, susține că inițiativa privind implicarea copiilor în procesul legislativ a început acum doi ani și, deși părea dificilă, acum Centrul susține în continuare grupuri de copii care apără drepturile omului. Iar rezultatele monitorizării copiilor au dat și rezultate.

Din noiembrie 2022 și până în octombrie 2024, CIDDC și Child Rights Connect implementează proiectul „Advancing the rights, empowerment and protection of child human rights defenders (CHRDs) in promoting human rights in Moldova” (Recunoașterea drepturilor, împuternicirea și protecția copiilor apărători ai drepturilor omului în promovarea drepturilor omului în Republica Moldova).

Copiii apărători ai drepturilor omului, prezenți la ședința comisiei parlamentare, spun că vor lupta în continuare pentru drepturile copilului și pentru un viitor plin de pace. La finalul ședinței pentru copii a fost organizată o excursie în Parlament.