Copilul de doi ani din municipiul Ungheni a căzut în puțul ascensorului de la etajul șase. Se presupune că mama a pus căruciorul între uși pentru a reține liftul. De asemenea, responsabilii de gestionarea ascensorului susțin că toate controalele tehnice au fost efectuate la timp, însă acest lucru urmează să fie verificat de către organele de anchetă. La Primăria Ungheni a fost convocată Comisia municipală pentru Situații Excepționale.

Contactat de IPN, primarul municipiului Ungheni, Vitalie Vrabie, a declarat că s-a deplasat personal la locul incidentului, dar și la spital, unde este internat copilul. A fost convocată Comisia municipală pentru Situații Excepționale, din care fac parte toți factorii de decizie.

Tehnicienii au explicat faptul că orice ascensor are elemente de securizare și unul dintre ele ar fi faptul că liftul nu poate porni dacă ușile nu sunt închise. Nu este exclus că ceva nu a funcționat. Potrivit primarului, incidentul este investigat de către organele de anchetă care urmează să stabilească cum s-a întâmplat totul.

„Blocul în care a avut loc incidentul este construit în anii 80-90, aparținând unei fabrici de covoare. Toate garsonierele au fost privatizate și, respectiv, toate rețele edilitare interioare, inclusiv liftul, sunt proprietatea colectivă a proprietarilor de locuințe din bloc. Blocul este gestionat de către o asociație a proprietarilor de locuințe privatizate și nu este fond municipal”, a precizat edilul.

După ședința Comisiei, se vor lua mai multe decizii, inclusiv se va dispune verificări în blocurile rezidențiale și a celor peste o sută de ascensoare din oraș. În cazul în care se va constata că nu au fost efectuate controalele regulate, aceste lifturi vor fi sigilate.

Un copil de doi ani a fost internat în stare gravă în Spitalul raional Ungheni după ce a căzut în această dimineață în puțul liftului unui bloc locativ. Acesta urmează să fie transferat cu Aviasanul la Chișinău. Starea copilului este extrem de gravă, dar stabilă.