Atenție! Trafic intensiv la PTF Leușeni-Albița. Poliția de Frontieră recomandă utilizarea altor puncte de trecere
Foto: border.gov.md
Poliția de Frontieră anunță că la punctul de trecere Leușeni-Albița este înregistrat trafic intensiv pe direcția ieșire din R.Moldova, intrare în România.
În aceste circumstanțe, pentru degajarea circulației au fost deschise șase benzi de circulație pentru a optimiza fluxul. Totodată, a fost suplinit numărul personalului din prima linie și al echipamentelor speciale, dar și a fost aplicat REVERS, redirecționând traficul pe o pistă din sensul opus de deplasare.
În aceste circumstanțe, IGPF recomandă călătorilor să opteze, din timp, și pentru alte puncte de trecere a frontierei cu România, cum ar fi: PTF Costești-Stânca sau PTF Leova-Bumbăta.