Patru scriitori și jurnaliști de la Chișinău, care se îndreptau la o întâlnire cu elevii liceului „Alexandru cel Bun” din Tighina, au fost percheziționați și agresați de structurile separatiste transnistrene. Cazul a avut loc acum o oră.

Cei patru agresați sunt scriitorul și editorialistul Deschide.MD, Dumitru Crudu, dar și scriitorii Emil Galaicu-Păun, Maria Ivanov și Elvira Moroșan.

Contactat de reporterii Deschide.MD, Dumitru Crudu a declarat că ei se îndreptau la o întâlnire cu elevii pentru a participa la un atelier de scris. Ajunși la punctul de control, mașina lor a fost oprită, iar scriitorii au fost obligați să deschidă portbagajul.

Au văzut că aveam un lot de reviste „Timpul” din România. Așa-zisele organe de forță din Transnistria s-au adunat și au început să le răsfoiască. Au văzut că susținem Ucraina”, a declarat scriitorul.

Potrivit lui Dumitru Crudu, inițial, lor li s-a propus să renunțe la reviste pentru a putea continua deplasarea, însă, după o discuție cu superiorii săi, i-au obligat să se întoarcă.

Ne-au ținut timp de o oră, luându-ne actele și fără careva explicații”, explică scriitorul.

Cei patru au apelat după ajutorul Biroului Politici de Reintegrare, informând despre cazul dat. Ca urmare, de ei s-a apropiat un „ofițer” transnistrean care vorbea în română. Acesta le-a forțat să se întoarcă din drum, interzicând să mai intre în Tighina.

S-au comportat agresiv. Am fost într-o stare de maximă confuzie și umilință”, a adăugat scriitorul.

Dumitru Crudu a menționat că, înainte ca ei să părăsească punctul de trecere, securiștii transnistreni i-au luat o parte din reviste.

Probabil, pentru a-și justifica acțiunile”, susține Dumitru Crudu.

Scriitorul a menționat că este pentru prima dată când are loc o asemenea situație. Anterior, nimeni din așa-zișii „grăniceri” nu-i percheziționau.