„Nu valorezi nimic, nu ai niciun drept, ești o prostituată”. Un moldovean, condamnat la închisoare în Italia pentru violență în familie
Un moldovean de 60 de ani a fost condamnat în Italia la 2 ani și 2 luni de închisoare pentru violență în familie. Victima agresorului a fost soția acestuia, o femeie din R.Moldova de 54 de ani.
Potrivit cotidianului „il Resto del Carlino”, timp de mai mulți ani femeia era agresată și umilită de soț. Individul o amenința de nenumărate ori cu moartea, ajungând chiar să-i pună cuțitul la gât.
Cei doi locuiau în comuna Mombaroccio. Fiind audiată, femeia a povestit că a fost agresată de soț chiar și înainte ca familia să se mute cu traiul în Italia. Acesta o bătea cu pumnii și piciorele chiar și în timpul sarcinii. În unele cazuri, acesta a amenințat-o cu cuțitul – fie îi punea la gât, fie îi tăia hainele.
„Taci, nu înțelegi nimic, nu valorezi nimic, trebuie să taci mereu, nu ai niciun drept, cu atât mai puțin dreptul de a vorbi, ești o prostituată”, sunt doar câteva dintre declarații făcute de individ la adresa soției.
În 2022, în timp ce se aflau în pat, bărbatul a urcat peste femeie, apăsând cu cotul pe gât și repetându-i „oricum te omor”. În ultimul caz acesta i-a spus „acum te omor, te arunc pe jos și îți rup oasele”. Doar după aceste declarații femeia a găsit puteri să fugă din acasă, să se refugieze la fiul ei și să depună plângere la Poliție.
Totodată, prin decizia instanței, individul urmează să-i achite soției 35 mii euro drept prejudiciu moral și material.