Autoritățile ne avertizează despre pericolul de cumpărare a ciupercilor suspecte de la vânzătorii neautorizați. Și asta pentru că în urma ploilor abundente din această perioadă, ciupercile de pădure au crescut din belșug.

„Amatorii de ciuperci sunt tentanți să le colecteze personal, fără cunoștințe temeinice despre specia sau inofensivitatea acestora”, ne atenționează specialiștii de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

În context, ANSA recomandă consumatorilor să se abțină de la culegerea ciupercilor din păduri, pentru a evita toxiinfecțiile alimentare. Prevenirea unor asemenea intoxicații cu ciuperci se va face dacă se va ține cont de următoarele recomandări:

  • să procure ciuperci doar din locuri autorizate, special amenajate, care au fost supuse controlului pentru siguranța alimentelor și care sunt etichetate și marcate corespunzător. Colectarea ciupercilor din flora spontană (pădure) în mod neorganizat sau achiziționarea de la culegătorii care le comercializează în piețe implică riscuri asupra sănătății, deoarece își pot face apariția speciile de ciuperci otrăvitoare care generează intoxicații acute la consumatori.
  • să evite consumul ciupercilor crude, chiar și a celor cunoscute;
  • să respecte regimului termic la depozitarea ciupercilor proaspete, inclusiv a regimului de prelucrare termică.

ATENȚIE!

Nu există semne sigure de identificare a ciupercilor, bazate pe aspect, loc de creștere, miros sau pe faptul că animalele se hrănesc cu ele.

Nu există nici un test sau „antidot” la care poate recurge culegătorul sau consumatorul de ciuperci, pentru a evita confuziile sau otrăvirea.

Așa-zisele teste precum: la gătirea în oțet ciupercile își pierd toxicitate, înnegrirea cepei sau a usturoiului în timpul fierberii indică toxicitatea, aruncarea apei în care s-au gătit reduce toxicitatea etc. - sunt FALSE și VĂ POT COSTA VIAȚA.

„Chiar și cunoscătorii de ciuperci pot da greș! Aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor dragi!”, ne mai îndeamnă cei de la ANSA.