Doi membri noi ai Consiliului Superior al Magistraturii au fost aprobați astăzi de Parlament. Este vorba despre Sergiu Băieșu și Tatiana Tabuncic, numiți pentru un mandat de șase ani.

Cele două candidaturi au fost propuse în plenul Parlamentului urmare a desfășurării unui concurs organizat de Comisia juridică, numiri și imunități.

„La concurs s-au înregistrat opt persoane, însă doar cinci au promovat evaluarea integrității de către Comisia independentă de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor. Aceștia au fost admiși la etapa evaluării dosarelor și interviului, iar Sergiu Băieșu și Tatiana Tabuncic au obținut cel mai mare punctaj”, ne anunță organizatorii.

Sergiu Băieșu este doctor în drept și profesor universitar în Departamentul drept privat al Facultății de Drept la Universitatea de Stat din Moldova. Acesta are o experiență în domeniul avocaturii de peste 30 de ani și a participat la elaborarea mai multor proiecte de lege.

Tatiana Tabuncic, doctor în drept, este conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova. În anul 2022, Tatiana Tabuncic a fost numită în funcția de membru al Consiliului de Integritate în cadrul Autorității Naționale de Integritate.

Potrivit Constituției, Consiliul Superior al Magistraturii este format din 12 membri. Șase dintre ei, care nu fac parte din rândul judecătorilor, sunt selectați în bază de concurs și sunt numiți de Parlament cu votul a 3/5 din numărul deputaților aleși.