O femeie din Drochia a fost condamnată la 135 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, după ce acum două luni și-a stropit fiica cu apă clocotită. Sentința a fost pronunțată zilele trecute de magistrații Judecătoriei Drochia.

Potrivit materialelor dosarului, totul s-a produs pe 24 iulie, când femeia, fiind în stare de ebrietate, a venit în vizită la fiica sa și i-a cerut 50 de lei. După ce ultima a refuzat să-i dea bani, între femei s-a iscat o ceartă, în urma căreia condamnata a luat un ceainic cu apă clocotită și a stropit odrasla.

În urma acestui incident, victima s-a ales cu combustie termică de gradul 1 și 2 la mâini și picior.

Fiind audiată, femeia și-a recunoscut integral vina, menționând că îi pare rău de cele comise.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bălți în decurs de 15 zile.