VIDEO // Ajutau ucrainenii să ajungă ilegal în R.Moldova contra 10 mii dolari. O altă grupare criminală, destructurată
O nouă schemă de migrație ilegală din Ucraina a fost deconspirată de organele de interne din statul vecin. Potrivit Serviciului de Grăniceri din Ucraina, „afacerea” respectivă a adus organizatorilor un venit de peste 3 milioane hrivne (peste 72,4 mii dolari).
Conform datelor prezentate, organizatorii schemei sunt doi tineri de 24 de ani din Ternopil. Aceștia, împreună cu alte cinci persoane, aveau rolul său – unii găseau persoane dornice să părăsească ilegal Ucraina, alții asigurau însoțirea până la frontieră, iar ceilalți ajutau la trecerea în R.Moldova. Serviciile organizatorilor „turului” ilegal costau între 8 și 10 mii de dolari/persoană.
Urmare a perchezițiilor efectuate în regiunile Ternopil, Lviv, Odesa și Cernăuți, au fost găsite și confiscate aproape 93 de mii de dolari americani, peste 7.500 de euro, 147.500 de grivne, patru mașini de lux, telefoane mobile, cartele SIM și carduri bancare.
Organizatorii schemei ilegale au fost arestați. Aceștia sunt suspectați de „trecerea ilegală a persoanelor peste frontiera de stat a Ucrainei”. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 9 ani de închisoare.