VIDEO // Doi traficanți de droguri, reținuți în flagrant de polițiștii capitalei
Foto:
Polițiștii capitalei au reținut în flagrant doi tineri de 23 și 24 de ani din Ungheni în timp ce încercau să plaseze droguri în ascunzișuri din sectorul Rîșcani al capitalei. Potrivit IGP, dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 15 ani de închisoare.
Conform datelor prezentate, în urma perchezițiilor asupra celor doi au fost găsite 41 de pachețele cu masă vegetală de culoare verde, asemănătoare cu marijuana și hașișul. De asemenea, la ei a fost găsit un pistol de start de model „Ekol Firat Magnum”, 24 de cartușe de calibrul 9 mm și o bâtă din lemn.
La solicitarea procurorilor, cei doi bănuiți au fost plasați în arest pentru 30 de zile.