Un bărbat de 65 de ani, proprietar al unei ferme de păsări din Hîncești, a fost plasat în arest pentru 30 de zile, fiind suspectat de trafic de persoane în scop de exploatare prin muncă.

Potrivit IGP, oamenii legii au documentat activitatea unui grup infracțional care, sub pretextul angajării la o fermă de păsări, au recrutat mai multe persoane, convingându-le că vor fi angajate oficial la muncă și promițându-le un salariu de la 6 000 la 10 000 de lei/lunar. Totuși, sub pretextul că nu dispun de mijloace financiare, suspecții n-au achitat salariile promise timp de aproape un an.

Mai mult, aceștia se eschivau de la încheierea contractelor individuale de muncă cu scopul neachitării impozitelor, prin care fapt prejudiciau statul, evitând și perfectarea asigurărilor medicale.

În timpul perchezițiilor în incinta fermei, dar și în construcțiile adiacente, polițiștii au identificat alte două  potențiale victime cu vârsta de 25 și 30 de ani, ridicând și obiecte care pot servi ca probe.

Proprietarul fermei a fost arestat pe un termen de 30 de zile, iar victimele urmează a fi audiate în cadrul cauzei penale.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă  închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.