MAI consolidează parteneriatul cu Danemarca în domeniul managementului situațiilor de urgență
Ministerul Afacerilor Interne a lansat, în premieră, un parteneriat de cooperare cu colegii din Danemarca. Acest lucru s-a întâmplat grație dialogului stabilit în cadrul întrevederii cu delegația Agenției Daneze pentru Managementul Situațiilor de Urgență.
Scopul principal al întrevederii a fost identificarea domeniilor de interes comun și stabilirea unui parteneriat de durată prin diferite activități între Republica Moldova și Danemarca în domeniul managementului situațiilor de urgență. Discuțiile s-au axat pe identificarea necesităților pentru implementarea proiectelor viitoare și asigurarea unui sprijin continuu pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
În cuvântul de deschidere, secretarul de stat Mariana Lucrețeanu și-a exprimat încrederea în eficiența colaborării cu partenerii danezi, declarând:
„Suntem deschiși pentru discuții constructive și pentru identificarea și implementarea unor proiecte comune, care nu numai că vor spori eficiența și capacitatea de răspuns la crize a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dar vor contribui și la creșterea siguranței cetățenilor noștri”.
Totodată, colegii din Danemarca au fost informați cu privire la progresele înregistrate de Republica Moldova în legătură cu aderarea la Mecanismul de protecție civilă al UE și la prioritățile Ministerului Afacerilor Interne în domeniul gestionării situațiilor de urgență, care includ implementarea unor sisteme de avertizare timpurie pentru situații de urgență, sporirea participării la exercițiile internaționale și cooperarea regională, îmbunătățirea răspunsului la riscurile ș amenințările chimice, biologice, radiologice și nucleare, intensificarea campaniilor de prevenire a incendiilor, extinderea programelor pentru pompieri voluntari și a mecanismelor de căutare - salvare urbană, consolidarea rezilienței prin exerciții și planificări naționale pentru situații de urgență.
Pe parcursul vizitei delegația Agenției Daneze pentru Managementul Situațiilor de Urgență va vizita Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Direcția regională căutare salvare nr.1 din municipiul Chișinău și Centrul Republican de Instruire din Răzeni.