Franța // O femeie, agresată sexual de un muncitor din R.Moldova. Bărbatul susține că „doar a îmbrățișat-o”
Un muncitor moldovean din Franța a fost condamnat la 4 luni de închisoare cu suspendare după ce a hărțuit sexual o femeie. Sentința a fost pronunțată de Tribunalul de la Évry-Courcouronnes.
Potrivit materialelor dosarului, totul s-a produs în ziua de 1 mai 2023, când victima, care locuiește într-un apartament din Antony, a fost trezită din somn de cineva care sună la ușă. Când a deschis ușa, aceasta a observat un muncitor care i-a comunicat că a fost trimis de șeful său, îngrijorat că pe timp de zi obloanele apartamentului sunt închise.
În cadrul discuțiilor, moldoveanul a pus mâna pe spatele, fesele și pieptul femeii, după care a întrebat-o dacă poate rămâne cu ea. Cuprinsă de frică, victima a reușit să-l alunge din locuință.
Fiind audiat, moldoveanul nu și-a recunoscut vina. El a menționat că a „îmbrățișat” femeia, deoarece ea este fiica unui fost coleg de muncă.
„Am vorbit, apoi am râs împreună. Am îmbrățișat-o, iar ea a țipat, după care eu am plecat. Nu am agresat-o”, a spus el în fața magistraților.
În ciuda cererii de achitare pledată de avocatul moldoveanului, acesta a fost condamnat la 4 luni de închisoare cu suspendare. Totodată, lui i s-a interzis să mai intre în contact cu victima timp de trei ani.