Beți și fără permise de conducere. Mai mulți șoferi din Criuleni riscă amenzi usturătoare și închisoare
Mai mulți șoferi din Criuleni au fost prinși de oamenii legii în timp ce conduceau mijloace de transport în stare de ebrietate și fără permise de conducere. Potrivit IGP, acum, cei vizați riscă amenzi între 125.000 și 150.000 de lei sau închisoare de la 2 la 5 ani.
Primul caz s-a produs în Dubăsarii Vechi, unde un bărbat de 39 de ani a fost stopat de polițiști, în timp ce conducea neuniform o motocicletă. Testat cu aparatul Drager, rezultatul a arătat o concentrație de 1,63 mg/l.
În satul Cimișeni a fost stopată o altă motocicletă, condusă de un bărbat de 32 de ani, cu o concentrație de alcool de 0,40 mg/l în aerul expirat.
În alt caz, în satul Onițcani, polițiștii au stopat un Volkswagen care se deplasa haotic. La volan se afla un bărbat de 38 de ani cu o concentrație de 0,63 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Potrivit Poliției, niciunul dintre bărbați nu deține permis de conducere.
În toate cazurile mijloacele de transport au fost ridicate la parcarea specială.