Și-a persecutat vecinii luni la rând și a sărit la bătaie la polițiști. Un bărbat din capitală, trimis pe banca acuzaților
Un bărbat de 50 de ani din capitală a fost trimis pe banca acuzaților, fiind învinuit de huliganism, amenințări cu omor, precum și violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere. Potrivit Procuraturii Generale, dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă ani grei de închisoare.
Conform datelor prezentate, la data de 21 aprilie, aproximativ la ora 23:50, acuzatul, în timp ce se afla într-un apartament din sectorul Ciocana, după ce la ușa apartamentului i s-a apropiat doi vecini, pentru a-i cere să nu facă zgomote întrucât era oră târzie, urmare a unei discuții pe un ton ridicat, a lovit cu capul în față unuia din vecini, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii.
Ulterior, la încercarea celui de al doilea vecin de a aplana conflictul iscat și a-l calma pe învinuit, i-a aplicat o lovitură în cap și în regiunea organelor genitale.
Același inculpat, la 25 iunie, aproximativ după miezul nopții, dorind să se răzbune pe vecinul cu care intrase în conflict anterior, în timp ce se afla în apartamentul său de la etajul 10, cu un etaj mai sus de apartamentul victimei, a umplut o butelie de polimer cu apă și a izbit-o violent de geamul apartamentului victimei. În urma loviturii, vecinului i-a fost stricat geamul, iar în rezultatul căderii cioburilor de sticlă au fost răniți soția și copilul nou-născut al vecinului.
O lună mai târziu, tot la miez de noapte, acuzatul, fiind beat criță, a amenințat același bărbat, spunând în rusă că îi va tăia gâtul și că va arunca o grenadă în apartamentul său.
În luna august, acesta din nou își persecuta vecinul, chemându-l să iasă din apartament pe timp de noapte, iar după ce a fost refuzat, făcând uz de jargoane specifice subculturilor criminale i-a dat de înțeles că, „va ucide partea vătămată iar ulterior o va îngropa, fără ai păsa de consecințe”.
După ce a fost solicitată Poliția, acuzatul, fiind în stare avansată de ebrietate, a atacat și oamenii legii, lovindu-i cu mâinile și picioarele.
Fiind audiat, învinuitul a refuzat să facă declarații pe caz. Acesta se află în arest preventiv.
Procuratura precizează că bărbatul este sportiv de performanță, pe parcursul vieții activând în calitate de bodyguard la diferite agenții particulare de pază.