Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) anunță despre digitalizarea serviciului de înregistrare a drepturilor în registrul bunurilor imobile al R. Moldova de către notari. Serviciul este disponibil online pe întreg teritoriul R. Moldova.

MDED anunță că procedura de înregistrare a devenit mai simplă. Notarul depune cererea online pe Platforma de dezvoltare a serviciilor electronice (PDSE), în numele titularului de drept. Condiția obligatorie este faptul că imobilul respectiv a fost anterior supus înregistrării de stat, precum şi absenţa unor interdicţii, grevări asupra proprietăţii sau a altor împrejurări care împiedică executarea acestei înregistrări.

De asemenea, notarul atașează la cerere actele juridice necesare, dacă acestea au fost perfectate ca documente electronice sau o copie a acestora semnată de către notar cu semnătură electronică calificată, dacă acestea au fost autentificate pe suport de hârtie. Documentele în temeiul cărora se efectuează înregistrarea nu vor conține parafă.

Serviciul a fost digitalizat de către Instituția Publică „Agenția de Guvernare Electronică”, Instituția Publică „Cadastrul Bunurilor Imobile” și Camera Notarială, în luna mai, curent. La prima etapă, de pilotare, certificatele  puteau fi comandate online de către notari doar pentru bunurile imobile situate în orașul Chișinău și în raioanele Criuleni și Orhei.

Serviciul a fost dezvoltat în cadrul Proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”, implementat de AGE, cu sprijinul Grupului Banca Mondială.