FOTO // Cei 11 cetățeni ai R. Moldova, salvați din Liban, au ajuns cu bine la Chișinău
Cei 11 cetățeni ai Republicii Moldova, care se aflau în pericol în Liban, au ajuns cu bine la Chișinău. Despre acest lucru ne anunță reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe.
Potrivit sursei, datorită eforturilor comune și a suportului din partea Ucrainei și Organizației Internaționale pentru Migrație, s-a reușit repatrierea cu succes a cetățenilor Republicii Moldova, care se aflau în Republica Libaneză.
„Cei 11 cetățeni, printre care majoritatea sunt mame cu copii, au sosit azi pe Aeroportul Internațional Chișinău și au fost întâmpinați de către Secretarul General al MAE, Mihai Mîțu, și șefa Misiunii OIM în Moldova, Ester Ruiz de Azua.
Suntem recunoscători prietenilor și partenerilor noștri din Ucraina, pentru colaborarea eficientă și sprijinul oferit în această situație dificilă”, este mesajul reprezentanților diplomației moldovenești.
De asemenea, cei de la Externe și-au exprimat gratitudinea față de Organizația Internațională pentru Migrație pentru excelenta cooperare și sprijinul acordat în acest proces.
Amintim, că din cauza riscurilor de securitate în Liban, mai mulți cetățeni ai R. Moldova au cerut ajutor de repatriere.
Deschide și: Tensiuni în Liban // Cetățenii moldoveni cer ajutor pentru evacuare. Precizările Ministerului de Externe
Deschide și: Mihai Popșoi: 11 cetățeni moldoveni au fost evacuați din Liban. Mâine dimineață urmează să vină în R. Moldova