PCCOCS vine cu detalii în cazul perchezițiilor de acum două zile din capitală. Patru persoane, bănuite
PCCOCS vine cu detalii în cazul perchezițiilor de acum două zile în capitală într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu și insolvabilitate fictivă. Potrivit autorităților, în dosar sunt vizați patru moldoveni din conducerea a două companii în dosarul care vizează o întreprindere mixtă din Chișinău, a cărei fondator este o companie din Rusia, sancționată internațional.
Astfel, doi din bănuiți sunt un bărbat și o femeie din conducerea întreprinderii mixte (anterior cu funcție de conducere în așa-zisele „autorități” din stânga Nistrului, care activând la întreprindere făcea naveta la Chișinău). Alți doi, la fel, un bărbat și o femeie, sunt din conducerea unei companii din R.Moldova care a solicitat în instanța de judecată declararea insolvabilității în privința întreprinderii mixte.
Potrivit procurorilor PCCOCS, insolvabilitatea ar fi fost de fapt creată artificial, în condițiile în care întreprinderea avea capacitate de plată suficientă pentru a preveni formarea datoriei de peste 12 milioane lei față de salariați, în 2022-2024, precum și ca să le poată achita salariile ulterior formării datoriei.
La rândul lor, cei doi din conducerea companiei, care a solicitat declararea insolvabilității întreprinderii mixte, ar fi făcut-o cu scopul preluării unor active ale întreprinderii, în contextul în care întreprinderea refuzase anterior.
Prin urmare, acțiunile intenționate ale bănuiților le-ar fi cauzat creditorilor întreprinderii mixte pierderi considerabile. Pentru consolidarea probelor pe care le dețin, procurorii au descins miercuri cu percheziții la sediile ambelor companii, automobile și domiciliile bănuiților, de unde au ridicat documente scrise și electronice, pentru cercetare și coroborare cu probele deja deținute.