Primăria municipiului Hunedoara din România va oferi 50 000 de euro Primăriei orașului Ialoveni pentru implementarea proiectului de reabilitare a unei porțiuni din albia râului Ișnovăț și transformarea acesteia într-o arie de odihnă și relaxare. Consiliul Local Hunedoara a votat o decizie de alocare a banilor la 30 septembrie 2024, scriu jurnaliștii de la Ialovenionline.md.

Potrivit sursei, contribuția orașului Hunedoara este făcută în baza Acordului de înfrățire dintre cele două localități. Potrivit unui comunicat al Primăriei Hunedoara, proiectul în cauză are o valoare totală de 944 390 de euro, iar 70 la sută din finanțare vor fi acoperite din fonduri de preaderare (fonduri pe care şi România le-a avut la dispoziţie înainte de accederea în UE), iar restul de 30 la sută rămânând în sarcina primăriei Ialoveni.

„Astfel, din cofinanţarea în sumă totală de 283 330 de euro, 50 000 vor fi asiguraţi de Primăria Hunedoara, iar Primăria Ialoveni va suporta diferenţa de 233 330 de euro. Suma de 50 000 de euro va fi acordată de Primăria Hunedoara în baza unui contract de finanţare, urmând să se respecte în continuare toate prevederile legale în domeniu”, se menționează în comunicat.

În acest sens, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, afirmă că principiul de bază al moralei creştine este acela de a-ţi ajuta aproapele.

Indiferent că ai mult sau ai puţin, eşti obligat moral să-i oferi şi celui care are mai puţin decât tine. Fraţii noştri din Ialoveni ne cer ajutorul şi nu le putem întoarce spatele. Republica Moldova s-a aşezat pe o traiectorie pro-europeană, iar primăriile de acolo încearcă să se păstreze în acelaşi trend apelând la fonduri de preaderare. De reuşita proiectelor de acest fel depinde în mare măsură viitorul fraţilor noştri de peste Prut.

În plus, cred cu tărie că înfrăţirile dintre oraşe nu trebuie să se rezume la vorbe frumoase, ci trebuie să se concretizeze în măsuri de sprijin şi cooperare. Municipiul Hunedoara nu este nici primul şi, sper eu, nici ultimul UAT din România care acordă un sprijin financiar unei localităţi din Republica Moldova. În ultimii ani, astfel de hotărâri au fost adoptate şi transpuse în practică şi de alte instituţii ale administraţiei publice locale din România, primării şi consilii judeţene”, menționează Dan Bobouţanu.