Trei bărbați din capitală au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați de trafic de droguri în proporții deosebit de mari. Conform datelor prezentate, aceștia ar fi pus în circulație substanțe narcotice de circa 1,5 milioane lei.

Potrivit IGP, în rezultatul documentării cazului, polițiștii au stabilit că cei trei suspecți sunt originari din Durlești și au vârsta cuprinsă între 25 și 45 de ani. Astfel, în vederea acumulării materialului probatoriu, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliile acestora.

În timpul perchezițiilor, polițiștii au depistat și ridicat 1,5 kg de droguri de tip mefedronă și 85 de grame de hașiș, distribuite în pachețele cu cantități mici (1, 2 și 3 grame), dar și cantități mai mari (200 de grame). Valoarea estimativă a drogurilor ridicate constituie circa 1 500 000 de lei.

Ca urmare, suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă închisoare de la 7 la 15 ani.