Reprezentanţii societăţii civile sunt îndemnaţi să candideze pentru Consiliul de Integritate
Ministerul Justiţiei anunţă concursul de selectare a doi reprezentanţi din societatea civilă în componenţa Consiliului de Integritate. Cetăţenii cu studii superioare, cu capacitate de exerciţiu deplină, fără antecedente penale, neprivaţi de dreptul ocupării anumitor funcţii sau exercitării anumitor activităţi, apţi din punct de vedere medical şi cunoscători ai limbii române pot depune dosarele la concurs până pe 31 octombrie, la secţia resurse umane a ministerului.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei, candidaţi pot fi persoanele care nu au încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, incompatibilităţilor sau restricţiilor, nu le-a fost confiscată averea nejustificată, nu sunt şi nu au fost în ultimii doi ani membri ai unui partid politic, nici nu au desfăşurat vreo activitate politică, nu au fost colaboratori operativi sau agenţi sub acoperire ai serviciilor de informaţii, inclusiv informatori ai acestor servicii până în anul 1991.
Dosarul de participare la concurs urmează a fi depus personal şi va include: cererea, CV-ul, scrisoarea de intenţie, copiile buletinului de identitate, a diplomei de studii superioare, a carnetului de muncă, declaraţia pe proprie răspundere privind întrunirea condiţiilor, cazierul judiciar, certificatul medical de sănătate, declaraţia de integritate, acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi o scrisoare de recomandare.
Consiliul de Integritate este parte a Autorităţii Naţionale de Integritate, noua instituţie creată ca urmare a reformei în justiţie. Consiliul de Integritate urmează să aleagă preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii. Consiliul este constituit din şapte membri: unul desemnat de Parlament; unul de Guvern, unul de Consiliul Superior al Magistraturii, unul de Consiliul Superior al Procurorilor, unul de Congresul Autorităţilor Locale din Moldova şi doi reprezentanţi ai societăţii civile.
Sursa: IPN