Deşi e condamnat în România, Trocin îi dă mai departe cu auditul la „Drumuri”
Responsabilii de la Transporturi par a se face că plouă când vine vorba de Sergiu Trocin, șeful al Serviciului audit intern din cadrul Î.S. Administrația de Stat a Drumurilor, condamnat în România la şapte ani de puşcărie pentru evaziune fiscală şi contrabandă. Unde mai pui că cetăţeanul este dat şi în căutare internațională.
Chiar dacă redacţia deschide.md a scris, în luna septembrie, despre faptul că un condamnat în România și-a găsit un loc călduț la o subdiviziune a Ministerului Transporturilor, se pare că cei de la Î.S. Administrația de Stat a Drumurilor nu se prea dau în vânt să ia măsuri în acest caz.
La puțin peste o lună după ce pe site-ul nostru a fost publicată și o copie a documentului care relevă că Trocin este dat în căutare internațională pentru evaziune fiscală și apartenența la o rețea de crimă organizată, managerul șef-intermiar al instituției, Veaceslav Teleman a declarat azi pentru reporterii noștri că Trocin este în continuare angajat: „Da el este în funcție”. Întrebat cum e posibil în cazul în care acesta este condamnat pentru evaziune fiscală și dat în căutare internațională să activeze în continuare în calitate de șef al Serviciului audit intern, Teleman ne-a răspuns: „Eu deja am răspuns la această întrebare”. Nu am apucat să punem întrebări mai multe pentru că Teleman ne-a închis telefonul în nas, imediat după ultima sa replică.
Am încercat să căutăm explicaţii la ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc, însă ministrul ne-a răspuns că: „toate întrebările la Administrația Drumurilor pentru că ei se ocupă de acest caz”.
În luna septembrie, când deschide.MD a publicat materialul despre Sergiu Trocin, Teleman a declarat că nu vede o problemă că acesta este condamnat în România pentru că Trocin i-ar fi prezentat cazierul juridic din Republica Moldova iar acesta este curat.
Șeful Centrului cooperare poliţienească internaţională al Inspectoratului General al Poliţiei al MAI, funcția deținută atunci de Fredolin Lecari, a confirmat că Sergiu Trocin este căutat de către autoritățile din România, el fiind localizat în Republica Moldova iar partea română a fost anunțată despre acest lucru.
„Trocin are cetățenie dublă și ar putea fi reținut doar atunci când ar părăsi teritoriul Republicii Moldova sau pe teritoriul altui stat. Noi îl putem reține doar pentru trei ore, ceea ce s-a făcut demult, dar... Statul care a condamnat un cetăţean moldovean, teoretic, ar putea cere RM predarea acestuia, numai că, aşa cum stipulează Constituţia, Moldova nu-şi poate extrăda proprii cetăţeni”, a declarat atunci Lecari.
Amintim că Trocin junior – fiul lui Gheorghe Trocin, fost membru al Curții de Conturi, a fost angajat în luna aprilie a.c. ca șef al Serviciului Audit Intern la Î.S. Administrația de Stat a Drumurilor.
Numele lui Sergiu Trocin, împreună cu alţi 23 de inculpaţi, a figurat într-un dosar penal, intentat de procurorii români pentru spălare de bani, evaziune fiscală și contrabandă. Este vorba despre apartenența lui Trocin la o rețea de crimă organizată, ce se ocupa de fabricarea și transportarea țigărilor de contrabandă.
În cadrul acțiunilor de urmărire penală, în dosarul „Fabrica de țigări de contrabandă", Sergiu Trocin a fost reținut de autoritățile române la sfârșitul lui 2010, iar la data de 27 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe Sergiu Trocin la șapte ani de închisoare. Ceilalți 22 de membrii ai grupului au primit între cinci și 11 ani de detenție.
După reținerea din 2010, Trocin a revenit la Chișinău, evitând să mai părăsească Republica Moldova după ce s-a dat verdictul. Din data de 4 aprilie 2016, la aproape un an de la condamnare, Sergiu Trocin se regăsește în lista angajaților de la Î.S. Administrația de Stat a Drumurilor, instituție subordonată Ministerului Transporturilor.