Protestatarul Andrei Donică, care la sfârșitul lunii septembrie a aruncat o găleată de lapte peste ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, s-a prezentat astăzi în fața instanței. Acesta susține că ar fi fost trimis în carceră chiar din prima zi când a fost reținut, iar reprezentanții penitenciarului așa și nu i-au spus motivul pentru care au recurs la acest pas.

De obicei trebuia să mă plaseze în carantină pentru câteva zile, însă după reținerea mea (30 septembrie - n.r.) am fost transferat în subsol fără ferestre”, a declarat el în fața presei.

Totodată, Donică și-a argumentat decizia din 30 septembrie, când a aruncat o găleată cu lapte peste Octavian Armașu, prin faptul că ministrul Finanțelor este prima persoană care poartă răspundere pentru decizia Guvernului de a „pune pe umerii cetățenilor miliardul furat”.

Dacă nu era să propună acest proiect la ședința Guvernului, nimic nu s-ar fi întâmplat”, a spus el.

Întrebat de jurnaliști cum se simte în penitenciar, Donică a declarat nu se teme de prezența sa acolo.

Nu mă tem. Acolo toți mă susțin”, a mai spus activistul.

Amintim că pe 30 septembrie în centru Capitalei, activistul civic, Andrei Donică, cunoscut pentru metodele sale excentrice de a-şi manifesta nemulţumirea faţă de autorităţi, a aruncat peste ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, o căldare cu lapte.

S-a întâmplat pe strada Puşkin, la intersecţia cu bd. Ştefan cel Mare, unde Donică îşi avea instalate două rulote, în semn de protest faţă de guvernare.

Acesta l-a acuzat pe şeful de la Finanţe pentru ilegalităţile fiscale, arătând demonstrativ că a cumpărat un pachet de lapte de la JLC şi nu a primit bon fiscal pentru el. Or, potrivit activistului, ministrul ar fi fost cândva director al companiei amintite. O altă acuză a protestatarului a fost pe marginea deciziei de a transforma miliardul furat în datorie de stat.

Detalii: Video // Ministrul Armaşu, victima unui gest huliganic. Donică i-a turnat o găleată cu lapte în cap