MAEIE anunţă concursul „Gala Studenţilor Originari din Republica Moldova”
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene anunţă lansarea concursului „Gala Studenţilor Originari din Republica Moldova” (GSORM), ediţia a IV-a. Tinerii pot aplica la acest concurs începând cu 3 octombrie, transmite IPN.
Concursul va avea trei rubrici: Concursul de Excelenţă, „GSORM talks” şi „Reveniri care inspiră”.
Concursul de Excelenţă este rubrica tradiţională, care premiază cei mai buni studenţi moldoveni din străinătate conform informaţiilor prezentate în dosarul de participare. În această rubrică, juriul va ţine cont atât de rezultatele academice, de implicarea socială, precum şi de promovarea Republicii Moldova în ţara de reşedinţă sau în alte contexte internaţionale. Studenţii vor fi premiaţi în cadrul a trei categorii principale: licenţă, masterat şi doctorat.
„GSORM talks” va fi o rubrică ce invită cinci tineri cu experienţă academică sau profesională internaţională să prezinte pe scena GSORM câte un discurs structurat, inspiraţional.
Rubrica „Reveniri care inspiră” continuă promovarea realizărilor frumoase ale tinerilor reveniţi în Moldova după absolvirea studiilor peste hotare.
Dosarul de participare trebuie să conţină CV-ului participantului şi să-l încarce pe site-lul GSORM, http://www.galastudentilor.md. De asemenea, tinerii trebuie să completeze un formular online. Depunerea dosarelor are loc în perioada 3 octombrie-15 noiembrie, procesul de jurizare va fi între 15 noiembrie şi 5 decembrie, iar ceremonia de premiere va avea loc pe 27 sau pe 28 decembrie.