ATENȚIE șoferi! Și azi mai multe străzi din Capitală sunt închise
În legătură cu solicitarea parvenită din partea Primăriei municipiului Chișinău, în care se anunță prelungirea termenului de executare a lucrărilor de reparație a traseului termic pe unele străzi din capitală, Inspectoratul Național de Patrulare va asigura circulația rutieră pentru evitarea producerii ambuteiajelor.
Astfel, pe parcursul zilelor de 12 – 13 octombrie curent, pe unele porțini de drum va fi sistat traficul rutier, și anume:
- străzile Milano, Țărânii, Trei Crai, Drumul Crucii, Bariera Sculeni, Călărași, tronsonul cuprins între Calea Ieșilor și stradela Călărași;
- Mitropolitul Dosoftei, Henri Coandă, Ion Creangă, tronsonul cuprins între Calea Ieșilor și Mihai Viteanul și îngustarea parțială a tronsonului cuprins între străzile Henri Coanda și Bucuriei, transmite Inspectoratul Național de Patrulare.
Inspectoratul Național de Patrulare solicită șoferilor să ocolească aceste porțiuni de drum, circulând pe străzile adiacente, iar șoferii sunt îndemnați să respecte indicatoarele rutiere, regulile de circulație și să manifeste un comportament adecvat și prudent la traversarea zonei respective.