NEWS ALERT // Termoelectrica anunță că de azi dă start sezonului de încălzire în Capitală
Termoelectrica S.A. a început furnizarea energiei termice pentru încălzire către consumatorii din întreg municipiul Chişinău. Astfel, blocurile locative din capitală vor fi conectate la căldură, începând cu astăzi, 12 octombrie. Decizia vine în contextul în care temperaturile medii au ajuns sub opt grade Celsius.
Primele obiective care beneficiază de calorifere calde sunt cele din sfera învăţământului: grădiniţe, şcoli, gimnazii, licee şi şcolile-internat şi cele medicale. De asemenea, blocurile de locuinţe conectate la sistemul centralizat de încălzire, care dispun de permis de conectare, pot beneficia oricând de căldură, la solicitarea gestionarilor fondului locativ.
Sezonul de încălzire a fost deschis încă de pe 30 septembrie, atunci când mai multe persoane juridice au solicitat livrarea căldurii. Luni, 10 octombrie, au fost înaintate primele solicitări de conectare şi din partea administratorilor instituţiilor publice medicale – spitalul de Copii Nr. 1 şi spitalul V. Ignatenco, care au primit, în mai puţin de trei ore, energie termică.
Procedura de conectare la căldură este foarte simplă și durează maxim 3 ore. Pentru aceasta gestionarul clădirii trebuie să se asigure că au fost îndeplinite toate lucrările de pregătire a sistemului interior. Ulterior, acesta se va adresa cu pașaportul tehnic la sediul teritorial al întreprinderii, în funcţie de sector. Specialiștii Termoelectrica S.A. vor face ultimele verificări şi, în cel mai scurt timp, blocul locativ va avea caloriferele fierbinți.