Zeci de profesori s-au convocat pentru a decide cum vor marca Centenarul Unirii în școli
Zeci de profesori - atât din Chișinău, cât și din alte raioane ale Republicii Moldova - s-au întrunit astăzi într-o nouă ședință a Congresului Profesorilor. În cadrul evenimentului, dascălii au stabilit un plan de acțiuni, dedicat anului 2018, când se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire.
Planul de 100 de acțiuni dedicate Centenarului Unirii cuprinde o serie de evenimente, flashmoburi, conferințe, care vor fi organizate începând cu luna octombrie 2017. Prima acțiune va avea loc pe data de 7 octombrie 2017, când profesorii, împreună cu elevii, își vor uni eforturile pentru a salubriza Complexul Memorial "Cimitirul Eroilor", amplasat pe bd. Decebal 17 și care se află în prezent într-o stare deplorabilă.
În același timp, a fost format un grup permanent de lucru, alcătuit din 10 profesori, care vor asigura și gestiona buna organizare a evenimentelor dedicate Marii Uniri. Astfel, s-a decis ca, pe data de 30 octombrie 2017, în toate instituțiile de învățământ din Republica Moldova să fie organizat, simultan, un omagiu dedicat lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici.
Următoarea ședință a grupului de lucru va avea loc pe data de 11 octombrie, ora 15:00, în cadrul la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi", iar ședința plenară a Congresului Profesorilor va avea la 21 octombrie, ora 11:00. „Avem pus la punct un plan de acțiuni concret, prin care profesorii, alături de elevi, vor marca Centenarul Marii Uniri. Toate activitățile au scopul de a promova valorile naționale ale neamului românesc, astfel încât anul 2018 să ne găsească mai uniți", a declarat Boris Volosatîi, directorul liceului „Gheorghe Asachi" și președinte al Congresului Profesorilor.
„Unirea se face doar împreună. Astfel, dascălii - cei care ne educă de mici - își unesc eforturile pentru a reîntregi cele două maluri de Prut. Este foarte important să acționăm în echipă, să lucrăm în spirit de cooperare întru realizarea obiectivului nostru comun: promovarea adevărului istoric și a valorilor românești. Noi, tinerii, vom fi mereu alături de profesori", a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației Obștești „UNIREA – ODIP".