Un avion de pe cursa Moscova - Chișinău a făcut cale întoarsă. Un pasager ar fi leșinat la bord
Un avion plin cu pasageri, care a decolat în această dimineață de pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova și urma să ajungă pe aeroportul internațional Chișinău (AIC), a făcut cale întoarsă după câteva minute de zbor.
„Aeronava a făcut cale întoarsă după ce în timpul decolării unui bărbat de 45 de ani i s-a făcut rău, iar la scurt timp a leșinat. Pilotul a luat decizia de a se întoarce pe aeroportul de la Moscova”, scrie presa rusă.
Bărbatul a fost preluat de o ambulanță și a fost transportat la spital, iar aeronava urmează să decoleze, din nou, spre Chișinău.
Pe site-ul AIC este indicat faptul că un avion de pe cursa Moscova - Chișinău al companiei rusești Aeroflot, care urma să ajungă pe aeroport la ora 10:30 se reține până la 18:50.
Anterior, orarul online al aeroportului nostru indica că avionul se reține până la ora 16:25.
Contactați de Pro TV, reprezentanții aeroportului Chișinău au spus că avionul a decolat de la Moscova spre Chișinău, însă după câteva minute de zbor a făcut cale întoarsă pe aeroportul Sheremetyevo din capitala Rusiei, fără a ne oferi alte detalii.
Pe site-ul www.flightradar24.com se arată că avionul a decolat, a zburat un cerc și a făcut cale întoarsă.
Sursa: protv.md