Continuă dezbaterile publice privind sistemul de taxare electronică în transportul din capitală
Trecerea la sistemul de taxare electronică în transportul public din capitală ar permite o bună monitorizare a pasagerilor, transportatorilor, dar și surselor financiare acumulate. Despre modelul proiectului de taxare electronică și implementarea etapizată a acestuia în Odesa, a vorbit fostul ministru al Infrastructurii din Ucraina, Alexandr Maliv, în cadrul celei de-a doua etape de dezbateri publice asupra proiectului de taxare electronică, transmite IPN.
Potrivit lui Alexandr Maliv, sistemul electronic de plată va conține un model de procesare a plăților care va fixa în ce mijloc de transport, la ce oră a fost efectuată plata, în ce rută și care persoana a folosit acest sistem de plată. Pentru aceasta, pasagerul va procura o cartelă care va conține un microcip cu ajutorul căruia va fi fixat în acel sistem.
Expertul din Ucraina a menționat că implementarea unui astfel de sistem ar elimina concurența neloială între transportatori.
„Datorită tehnologiilor moderne, puteţi cere transportatorilor să respecte regulile, orarul rutelor. În tot sistemul, controlul se face prin GPS, iar plățile oamenilor care circulă se înregistrează în regim online”, a spus, Alexandr Maliv.
Sistemul va permite citirea numărului de pasageri care intră în mijlocul de transport în regim online, iar dacă într-un anumit mijloc de transport au fost identificați mai mulți răuplatnici, o echipă de controlori va fi trimisă imediat pentru verificări.
În Odesa, proiectul a fost deja aprobat de municipalitate, însă se află încă în perioada de preimplementare. În opinia expertului, implementarea proiectului ar putea dura de la cel puțin un an.
Directorul unei companiei IT din Moldova, Calin Gryadchenco, a venit cu propunerea implementării sistemelor IT în domeniul colectării plăților. El a propus ca fiecare persoană să primească câte o cartelă care va putea fi adaptată cu un card bancar, telefon mobil sau portmoneu electronic, cu ajutorul căreia va putea achita comod plățile.
Gheorghe Morgoci, șeful Regiei Transport Electric Chișinău a spus că întreprinderea este gata să treacă la acest sistem cât mai curând.
„Până acum știam ce să facem, dar acum știm cum să facem. Vrem să înlăturăm cât mai repede factorul uman de la strângerea banilor, pentru asta trebuie doar ca CMC să ia decizia respectivă, să împuternicească o persoană care ar fi responsabilă de proiect și să-l implementăm”, a spus Gheorghe Morgoci.
Dacă proiectul va obține aprobarea Consiliului municipal Chișinău, urmează a fi organizată o licitație internațională pentru selectarea unei companii care va dezvolta acest sistem în rețeaua transportului public din capitală. Proiectul ar putea costa 120 de milioane de lei (conform unui studiu făcut în 2013), bani care, potrivit șefului RTEC, ar putea fi recuperați în aproximativ patru ani.