Ion Vâzdoagă, avocatul lui Veaceslav Platon a depus un demers privind recuzarea judecătorului Victor Raţoi. Potrivit apărării, există bănuiala că magistratul în cauză ar putea să emite o încheiere contrară intereselor lui Platon. Cererea va fi examinată pe data de 1 septembrie de către un alt judecător, iar atunci vor fi anunţate şi motivele invocate pentru recuzare.

Ion Vâzdoagă, avocatul lui Veaceslav Platon a depus un demers privind recuzarea judecătorului Victor Raţoi. Potrivit apărării, există bănuiala că magistratul în cauză ar putea să emite o încheiere contrară intereselor lui Platon. Cererea va fi examinată pe data de 1 septembrie de către un alt judecător, iar atunci vor fi anunţate şi motivele invocate pentru recuzare. 

Avocatul spune că Platon a fost adus în Republica Moldova, noaptea trecută în jurul orei 23:00. Omul de afaceri a fost plasat în Penitenciarul nr. 13, iar apărarea presupune că acest lucru s-a decis pentru a putea face presiuni asupra lui.

"Astăzi este zi de odihnă şi nu am posibilitatea să merg la el. Am depus o cerere pentru a putea avea o întrevedere confidenţială cu el ca să-i pot explica drepturile şi garanţiile acordate de lege. Din motiv că nu mi s-a acordat până acum această posibilitatea, a fost amânată şedinţa de azi", a declarat apărătorul. 

Despre extrădarea lui Platon, Ion Vâzdoagă a declarat că este una vădit ilegală şi că Curtea Europeană se va expune neapărat pe marginea acestei proceduri. Drept temei, avocatul invocă faptul că Platon este cetăţean al Ucrainei.

"Retragerea cetăţeniei ţine de competenţa preşedintelui ţării, iar un decret în acest sens nu există. Mai mult decât atât dacă ei invocă că el deţine cetăţenia în mod fraudulos, respectiv au fost eliberate două paşapoarte pe numele acestuia, în mod indiscutabil trebuiau să fie pornite două cauze penale privind falsul acestor paşapoarte. Aceste cauze nu există în Ucraina şi este evident că s-a executat o anumită comandă de a-l extrăda în Republica Moldova", a declarat Ion Vâzdoagă.

Apărătorul a enumerat şi alte pretinse încălcări ale drepturilor lui Platon printre care faptul că Procuratura Anticorupţie iniţial nu l-a acceptat în calitate de avocat, sau faptul că aseară când Platon a fost adus în Moldova, procurorul nu l-a sunat pentru a fi prezent la întocmirea procesului verbal. 

Veaceslav Platon este cercetat penal pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari, fapt ce a dus la prejudicierea Băncii de Economii cu peste 800 de milioane de lei. Procurorii au ajuns la concluzia că banii, obţinuţi prin înşelăciune sub formă de credite, au fost transferaţi pe conturile mai multor companii off shore, pentru a le deghiza provenienţa ilegală, iar ulterior o parte a fost utilizată pentru stingerea unor credite în băncile din Republica Moldova.

Momentul în care Platon spune că toţi banii i-a furat Plahotniuc.