Proaspătul director de la „Furnizarea Energiei Electrice Nord”, Ruslan Antoniuc, și-a urmat predecesorul nu doar în fotoliul de conducere al companiei, ci și în izolatorul CNA. El a fost reținut ieri de procurorii anticorupție pentru complicitate la o infracțiune aflată pe masa organelor de urmărire penală, ne spun reprezentanții Ministerului Economiei.

La rândul său, șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, detaliază: „Reținerea a avut loc după ce persoana despre care m-ați întrebat a semnat un ordin de penalizare a unui subaltern de-al său pentru absență nemotivată la muncă. Până aici, s-ar părea că nu-i nimic ieșit din comun. Dar mustrarea a fost aplicată după ce subalternul său a dat explicații sub semnătură, în care spune foarte clar că a lipsit, pentru că a fost chemat la Procuratura Anticorupție, ca să fie audiat în calitate de martor într-o cauză penală aflată în proces de investigații”. 

Viorel Morari afirmă că gestul șefului FEE Nord nu face altceva decât să intimideze martorii din dosar și să sfideze buna desfășurare a anchetei. Prin urmare, acuzatorii de stat nu au avut decât să califice acțiunile lui Antoniuc drept complicitate la infracțiune. 

Noi nu vom tolera acțiunile abuzive, care perturbă investigațiile și care - cel mai important - ne intimidează martorii. În așa „tempouri” nu vom reuși niciodată să stârpim corupția. Mi-aș dori ca acest episod să fie unul singular, de aceea fac apel către toată lumea și, în mod special, la persoanele cu funcții de conducere: să nu îndrăznească admiterea de presiuni asupra persoanelor care au curajul să denunțe acțiuni de corupție sau care contribuie la avansarea anumitor investigații. Încurajarea unei conlucrări cu organul de urmărire penală nu este doar o responsabilitate civică, dar și o obligație a cărei încălcare este echivalentă cu tăinuirea sau complicitatea la infracțiune”, a declarat Viorel Morari. 

Din documentul semnat de Antoniuc și obținut de reporterii Deschide.MD, constatăm că acesta și-a mustrat subalternul pentru absență la locul de muncă în intervalul 08:00 - 15:30. Șeful FEE Nord consideră că angajatul său nu este împuternicit să reprezinte instituția la Procuratura Anticorupție, deci acesta a lipsit din motive străine obligațiilor sale din fișa de post.

Vom aminti că fostul director al FEE Nord, Veaceslav Moldovan, a fost reținut odată cu viceministrul Economiei, Valeriu Triboi. La scurt timp, ministerul de resort a organizat concurs pentru suplinirea funcției, iar câștigator a competiției a devenit Ruslan Antoniuc.