În toate școlile se va ține un minut de reculegere în memoria lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici
La iniţiativa Asociaţiei Obşteşti „Onoare, Demnitate şi Patrie" (ODIP), Ministerul Educaţiei va emite o dispoziţie prin care toate instituţiile de învăţământ din Republica Moldova vor acorda, pe data de 28 octombrie 2016, un minut de reculegere în memoria lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici.
Potrivit demersului înaintat de AO „Onoare, Demnitate şi Patrie" (ODIP), se constată, în ultima perioadă, „o neglijare a culturii, a personalităților notorii, care sunt date uitării de tânăra generație. În calitate de reprezentanți ai societății civile, considerăm absolut necesară o astfel de acțiune, cu scopul de a educa tânăra generație în spiritul valorilor naționale ale neamului".
Demersul a fost avizat de Ministerul Educaţiei astăzi.
„Ne bucurăm mult că în ultima perioadă, autorităţile colaborează cu societatea civilă, iar valorile neamului românesc nu sunt date uitării. Ion şi Doina Aldea-Teodorovici au promovat patriotismul prin cântece şi este de datoria noastră să ne amintim de ei cât mai des", a precizat Vlad Bileţchi, preşedintele AO „Onoare, Demnitate şi Patrie".