FOTO, VIDEO // Exerciţiu SIS: Şase terorişti moldoveni s-au pornit în Donbas
Şase mercenari moldoveni intenţionau să treacă ilegal frontiera şi să ajungă în Donbas, însă aceştia au fost reţinuţi în cadrul de serviciile speciale. Nu este o realitate, ci un exerciţiu tactic, pe palier antiterorist, efectuat ieri de SIS, în colaborare cu Poliţia de Frontieră şi Serviciul de Securitate al Ucrainei.
Aplicaţia a avut ca obiective evaluarea procedurilor de lucru şi verificarea timpilor de reacţie într-o situaţie ipotetică. Simulările au fost planificate şi coordonate de către Centrul Antiterorist al SIS, şi au avut loc la hotarul moldo-ucrainean, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliţiei de Frontieră ,,Basarabeasca".
Scenariul pus în practică a inclus mai multe misiuni pentru entităţile participante, printre care identificarea, pe teritoriul ţării, a unui grup de persoane, suspectat de mercenariat şi apartenenţă la formaţiuni teroriste, care intenţiona traversarea clandestină a frontierei de stat. La fel, acumularea informaţiilor despre persoanele în cauză, legăturile lor cu alte grupuri de interes, filarea, monitorizarea acţiunilor şi a direcţiilor de deplasare ale acestora, având ca finalitate reţinerea infractorilor în zona de frontieră.
De menţionat că, pe durata desfăşurării exerciţiului, activitatea operaţională a subdiviziunii de frontieră nu a fost afectată.
Publicăm mai jos imaginile foto de la eveniment, iar mai târziu vom reveni cu detalii şi impresii într-un reportaj semnat de reporterul Deschide.MD, care a participat la acest exerciţiu.