Un tată și-a răpit copilul chiar de la grădiniță. Acesta a îmbrâncit educătoarea și directoarea, după care a luat forțat copilul și a părăsit teritoriul grădiniței. În mai puțin de două ore însă bărbatul a fost reținut în raionul Comrat.

Ieri în jurul orei 13:00, la Inspectoratul P Cahul a parvenit informația de la o femeie, în vârstă de 43 de ani, locuitoare a raionul Leova. Aceasta a declarat polițiștilor, că fostul ei concubin de 42 de ani, cetățean al Federației Ruse i-a răpit copilul de doar 4 ani, care se afla la grădiniță. Concubinul a îmbrâncit educătoarea și directoarea, după care a răpit forțat copilul și a părăsit teritoriul grădiniței.

Imediat, ofițerii Batalionului de patrulare Sud au întreprins măsuri în vederea depistării minorului răpit și însoțitorului său.

În mai puțin de două ore, în satul Bugeac, raionul Comrat, a fost stopat automobilul de model „Skoda Fabia" la volanul căruia se afla suspectul, iar pe bancheta din spate a mașinii – fiul său minor.

Interogat, suspectul a declarat inspectorilor de patrulare că avea intenția să părăsească imediat teritorul țării împreună cu fiul său, care are inclusiv și cetățenia Federației Ruse.

La moment, bărbatul este reținut și documentat în baza art.164/1 Cod Penal al RM „răpirea minorului de către rudele apropiate". Conform legislației, suspectul riscă amendă de 6 000 de lei sau muncă neremunerată de până la 240 de ore, sau închisoare de până la 6 luni.

Inspectoratul Național de Patrulare specifică, în cazul în care vă aflați în dificultate sau sunteți martorii unei fărădelege sesizați poliția.