Angela Gonța va trece frontiera ca un „muritor de rând”. I-a fost ridicat pașaportul diplomatic
Angela Gonța a rămas fără pașaportul diplomatic. Potrivit surselor Deschide.MD, jurnalista a prezentat actul la punctul de trecere a frontierei de la Leușeni, însă acesta s-a dovedit a fi nevalid, motiv pentru care a fost ridicat. Pusă în fața faptului împlinit, Angela Gonța și-a continuat călătoria, traversând hotarul în baza unui pașaport obișnuit.
Sursele ne mai spun că pașaportul diplomatic al Angelei Gonța a fost eliberat pe 31 decembrie 2013 și era valabil până în decembrie 2018.
Legea 24 din 03.02.2009, Articolul 31 prevede că pașaportul diplomatic sau de serviciu se eliberează cetăţenilor Republicii Moldova care au ocupat funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, de Preşedinte al Parlamentului, de Preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S.Moldoveneşti, precum şi soţiilor/soţilor acestora. Aliniatul a fost, însă, completat în 2012 la propunerea lui Vlad Filat, fiind acordat dreptul la pașaport diplomatic și foștilor prim-miniștri precum și soțiilor lor.
Amintim că Angela Gonța a divorțat de Vlad Filat în luna august a anului 2016, pierzând astfel statutul de soție de fost prim-ministru, în baza căruia i-a fost eliberat pașaportul diplomatic.