Raionanele Glodeni și Strășeni din Republica Moldova au semnat acorduri de înfrățire cu județul Prahova din România. Ceremonia de semnare a avut loc la Palatul Culturii din Ploiești, România, în sala „Unirea”, pe 24 ianuarie, cu prilejul împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Manifestația a fost succedată de un spectacol prezentat de artiști români, precum și de vizita delegațiilor la Statuia domnitorului  Alexandru Ioan Cuza din comuna Gorgota. La final, cei prezenți s-au prins într-o mare Horă a Unirii, în mijlocul căreia au fluturat steagurile României și Republicii Moldova.

Chiar dacă în Republica Moldova avem parte de zăpadă și ger cumplit, acestea nu ne-au împiedicat să fim la 24 ianuarie în Prahova. Pentru că gândim și simțim românește, am venit în Prahova pentru a semna acest Acord de colaborare. Este o zi istorică pentru noi și pentru cei de peste Prut”, a declarat Mihail Popa, președintele raionului Străşeni.

La rândul său, președintele raionului Glodeni, Ion Leucă, a declarat: „În calitate de preşedinte al raionului Glodeni, vreau să mulţumesc poporului român pentru susţinerea în toate situaţiile de grea cumpănă pentru noi, mai ales în ultimii ani. Vreau să mulţumesc contribuabililor Statului Român pentru toate investiţiile care se fac în Republica Moldova.”

Evenimentul a beneficiat de sprijinul vicepreședintelui Consiliului Județean Prahova, Ludmila Sfirloagă, și a Societății Cultural-istorice „Mihai Viteazul”, condusa de Mircea Cosma.

Semnarea acordurilor de înfrățire s-a desfășurat în cadrul manifestărilor dedicate celor 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, în anul de graţie 2018, când se marchează 100 de ani de la Unire.