FOTO / Traian Băsescu s-a întâlnit ieri cu capii Mitropoliei Basarabiei. Azi se va afla la Nisporeni
Ajuns din nou în R. Moldova, unde are programată azi o întâlnire cu locuitorii din Nisporeni, fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost primit la Reședința Mitropolitană din Chișinău.
Așa cum reiese de pe pagina de Facebook a Mitropoliei Basarabiei, la întrunire au mai fost prezenți și PS Antonie de Orhei, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, Eugen Tomac, deputat în Parlamentul României, și Anatol Șalaru, președintele executiv al Partidului Unității Naționale.
În cadrul discuţiilor au fost abordate diferite probleme referitoare la misiunea Bisericii, în special cu privire la slujirea socială şi prezenţa acestei instituţii fundamentale a neamului românesc, în societatea contemporană din Basarabia.
În cadrul aceleiași vizite, domnul președinte s-a închinat în paraclisul Mitropolitan și a vizitat și pangarul Mitropoliei Basarabiei unde i-a fost dăruită o carte: Adevărul despre Mitropolia Basarabiei.
Amintim că astăzi, de la ora 12, în incinta Centrului de cultură şi tineret „Luceafărul” din Nisporeni, președintele de onoare al PUN, Traian Băsescu, va avea o întâlnire cu locuitorii din Nisporeni.