Premierul Pavel Filip susține că potrivit analizelor din cadrul Ministerului Economiei sunt premise pentru ca tarifele la gaz să fie micșorate cu aproximativ 20%.

Anunțul a fost făcut de premier în cadrul ședinței guvernului care are loc astăzi.

„Am cerut o solicitare de Moldovagaz care este instituție de stat ca să vedem care sunt devierile pozitive și negative. Recent am avut o ședință comună și cu Ministerul Economiei și analiza noastră arată că există premisa de reducerea de preț de aproximativ 20 la sută. Evident că Moldova-gaz au o altă opinie, însă decizia finală va fi luată de ANRE care este regulator independent”, a declarat premierul Pavel Filip. 

Potrivit prim-ministrului Filip, decizia finală o va lua regulatorul, respectiv ANRE.

„Moldovagaz ne-a informat că există deja discuții cu ANRE și sperăm că în curând vom avea o decizie finală. Consider normal ca cetățenii sa plătească noul preț redus începând cu 1 ianuarie 2018, chiar dacă procedurile legale mai durează; ele trebuie respectate, fără îndoială, însă atunci să se găsească modalitatea de compensare. Fie li se dau oamenilor banii înapoi pe ce au plătit în ianuarie-februarie, de exemplu, fie le vin facturi mai mici în lunile următoare. Urmează deja sa vină Moldovagaz cu soluția. Am cerut de asemenea celor de la Moldovagaz să se gândească la un sistem de compensare pentru primele luni ale anului, în cazul în care se ajunge la reducerea prețului, așa încât oamenii sa beneficieze de această reducere încă din primele zile ale anului 2018”, a adăugat prim-ministrul. 

Amintim că în luna august 2017 a apărut în presă o informație precum că Moldovagaz” a depus o solicitare de micșorare a tarifului la gaze.

--------------------------- Ulterior, reprezentanții „Moldovagaz” și cei de la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) au infirmat faptul că a fost depusă o solicitare de micșorare a tarifului la gaze. Totodată, aceleași surse au spus atunci că se discută la capitolul ajustării tarifului la gazele naturale.