Doi deputați din Parlamentul Republicii Moldova cer Înaltei Curți să declare neconstituționale sintagmele care au stat la baza retragerii cetățeniei R. Moldova lui Traian Băsescu de către Igor Dodon.

Potrivit sesizării celor doi deputați, Artur Gutium și Vladimir Cernat, obiectul supus controlului constituționalității reprezintă sintagma: „sau la momentul examinării cererii se află sub urmărire penală”, sintagmă care se regăsește la art. 20, alin (1), lit. (c), al Legii Cetățeniei R. Moldova nr. 1024-XIV din 2 iunie 2000.

Legiuitorii cer magistraților de la Înalta Curte să se expună și asupra sintagmei „prin ascunderea unui fapt pertinent”, care se regăsește la art. 23, alin (1), lit. (c), al Legii Cetățeniei R. Moldova nr. 1024-XIV din 2 iunie 2000.

Ori, aceste sintagme reprezintă și motivația președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, prin care acesta i-a retras cetățenia R. Moldova fostului președinte al României, Traian Băsescu. 

În sesizare, cei doi deputați fac referire la normele internaționale din Convenția Europeană, Declarația Universală a Drepturilor Omului și aduc mai multe exemple de legislație din experiența României, Ucrainei, Estonia, Letonia și Lituania. 

Autorii documentului mai spune că de fapt sintagma „sau la momentul examinării cererii se află sub urmărire penală”, încalcă prezumția nevinovăției, contravine drepturilor internaționale ale omului dar și favorizează acordarea cetățeniei unor persoane care au fost deja condamnate în raport cu cele care sunt temporar sub urmărire penală. 

Totodată „prin ascunderea unui fapt pertinent”, este o sintagmă imprecisă după care să poată fi luată anumite decizii. 

Vedeți mai jos sesizarea integrală a deputaților Artur Gutium și Vladimir Cernat: 

Amintim că Traian Băsescu a rămas deocamdată fără cetățenia moldovenească după ce magistrații Judecătoriei Chişinău (oficiul Sectorului Botanica), au luat o decizie în acest sens la mijlocul lunii ianuarie 2018. 

----------------------- Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi soţia sa au devenit cetăţeni ai Republicii Moldova în mod oficial la 3 noiembrie 2016, după ce au depus jurământul la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti. Traian şi Maria Băsescu au primit cetăţenia moldovenească prin decretul preşedintelui Nicolae Timofti, semnat la începutul lunii iunie a anului 2016.

Ulterior, pe 3 ianuarie, imediat după ce a ocupat oficial fotoliul de şef a statului, Dodon a semnat decretul prin care i-a retras cetăţenia Republicii Moldova lui Traian Băsescu.