Sadova - Dodon 1:0 // Sute de oameni din satul natal al președintelui au semnat Declarația de Unire cu România
Sadova, localitatea de baștină a Președintelui Igor Dodon, a votat Declarația de Unire cu România. Documentul a fost semnat de primarul Vladimir Susarenco, de consilieri și de mai bine de 500 de alți localnici. Evenimentul s-a desfășurat pe fundalul unor spirite încinse deoarece, la Primărie, au venit și câțiva susținători de-ai lui Dodon, cu intenția vădită de a perturba desfășurarea evenimentelor.
După ce primarul a făcut apel la calm, îndemnându-i pe semnatarii Declarației de Unire să tacă și să nu le mai dea motiv de contradicții emisarilor lui Dodon, a fost citită declarația. Ulterior, fostul primar, Eugenia Bulat, a ținut un discurs înflăcărat cu toate argumnetele ei în favoarea acestui deziderat. Ea a criticat clasa politică din Moldova și a spus că doar Unirea ne poate salva de cei care ajung în Parlamentul R.Moldova apoi trădează aștepările și votul oamenilor.
Și alți consăteni au avut discursuri asemănătoare, făcând trimiteren atât la repere istorice cât și la modul de viața mult mai bun pe care îl duc „frații depeste Prut”.
Anterior semnării Declarației, edilul de Sadova declara: „Administrația consiliului local Sadova ia în calcul semnarea Declarației de Unire și am fi foarte bucuroși să fie semnată. E o declarație frumoasă, cu îmbrăcăminte de patriotism și unionism și o putem face și noi la moment. (...) Cred că până la 27 martie o să ne reușească. Noi vrem să facem o manifestație cu implicarea școlii și a grădiniței atunci când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire".
În 2017, grădinița din localitatea Sadova din raionul Călărași a fost renovată cu sprijinul financiar al României. Pentru lucrările de renovare, din grantul oferit de Guvernul României au fost alocate peste 921.000 de lei. Pe 23 septembrie 2017, Sadova s-a înfrățit cu localitatea Cuza Vodă din județul Călărași.
Numărul localităților din Republica Moldova care și-au oficializat dorința de Reunire a ajuns la 106. Mai nou, astfel de declarații aufost semnate de o Parohie din Orhei, de o școală din Telenești și de Consiliul Județean Prahova.