Culmea contrabandei. Moldovenii fac trafic ilicit cu albine de prăsilă
În Republica Moldova sunt doar două stupine de prăsilă, iar materialul biologic produs de acestea nu acoperă cererea internă. Apicultorii susţin că sunt nevoiţi să aducă albini prin contrabandă. De cealaltă parte, reprezentanţii Ministerului Agriculturii îndeamnă proprietarii de prisăci să depune cereri de atestare pentru a deveni stupine de prăsilă, transmite IPN.
Preşedintele Asociaţiei apicultorilor din Ialoveni, Ion Maxim, a spus la o masă rotundă că cele două stupine de prăsilă existente în ţară nu produc mărci suficiente, dar şi omologarea rasei este o problemă. Acesta a subliniat că este dificil de demonstrat că rasa Carpatina (Apis Mellifera Carpatica), atestată în republică, corespunde tuturor parametrilor. Sunt prea puţini specialişti în acest domeniu, dar şi cei care activează sunt remuneraţi prost, având cu un salariu de 900 de lei. Solicitarea apicultorilor este ca Ministerul Agriculturii să soluţioneze problema. În cazul în care în ţară ar exista 15-20 de producători de mărci atestaţi, e nevoie să existe şi un număr necesar de laboratoare şi specialişti. „Pentru Republica Moldova este nevoie de rasa Carpatina, dar din lipsă de material biologic care s-ar produce în ţară suntem nevoiţi să aducem albinele prin contrabandă cu autobuzele şi prin aceasta se strică în primul rând rasa care există în Moldova” a spus Ion Maxim.
Solicitată de IPN, şefa Direcţiei politici de producţie, procesare şi reglementări de calitate a produselor animale a Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Tatiana Nistorică, a spus că, mai nou, sectorul zootehnic are dreptul să ceară subvenţionare pentru procurarea animalelor, inclusiv şi familii de albini. Toate animalele procurate şi albinele trebuie să fie deţinătoare a certificatului de rasă, care este eliberat de o fermă autorizată de prăsilă, inclusiv stupina de prăsilă. În Republica Moldova atestarea fermelor de prăsilă se face de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare o dată la trei ani. Cu trei ani în urmă, au fost depuse patru cereri, dintre care au fost atestate şi corespundeau cerinţelor doar două stupine de prăsilă. Ceea ce, potrivit specialistei, este foarte puţin pentru întreagă republică, pentru că nu pot asigura cu cantitatea de material biologic necesar.
Tatiana Nistorică a menţionat că Ministerul Agriculturii a venit cu un apel către apicultori să depună cereri de atestare, să pregătească actele necesare. O stupină de prăsilă trebuie să corespundă mai multor criterii. Trebuie să existe o evidenţă strictă a albinelor, a productivităţii familiilor de albini etc. Atestarea începe în această lună, iar la adresa ministerului au fost depuse până acum patru cereri.