Reprezentanți din raioanele Ungheni și Călăraşi au semnat marţi, în cadrul evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri, acorduri de înfrăţire, respectiv cooperare, cu județul Gorj din România.

Un moment special a fost cel în care Preşedintele Consiliului Raional Ungheni, Ludmila Guzun, i-a înmânat preşedintelui CJ Gorj, Cosmin Popescu, o mostră din sârma ghimpată din gardul care a fost instalat pe Prut de sovietici în 1940, la graniţa dintre Republica Moldova şi România, scrie agerpres.ro.

În această zi foarte importantă pentru toţi românii de pretutindeni, nu putem să nu avem emoţii, de aceea şi eu, intrând în această sală minunată, văzând atâţia oameni frumoşi şi când au fost interpretate imnurile de stat ale României şi Republicii Moldova, am fost cuprinsă de emoţii frumoase. Strămoşii noştri au făcut un act de eroism, noi astăzi suntem în situaţia când Prutul, care ar trebui să ne unească, de fapt, încă ne desparte. (...) Fizic, sârma ghimpată a fost scoasă de pe Prut, dar sârma ghimpată din conştiinţa cetăţenilor urmează încă să muncim să o scoatem. (...) Sper ca acest acord pe care îl semnăm, astăzi, aici, la Târgu-Jiu, este un pas înainte", a spus Ludmila Guzun.

Preşedintele Consiliului Raional Călăraşi, Sergiu Artene, a menţionat că şi-a exprimat speranţa că poporul român va deveni "unul unitar".

Pentru noi este o deosebită onoare să asistăm în această zi de glorie a poporului român la acest eveniment deosebit, în care două comunităţi româneşti de pe ambele maluri ale Prutului semnează acordurile de cooperare, că nu zic de înfrăţire, pentru că înfrăţirea a avut loc cu 2.000 de ani în urmă. Este acel moment în care noi, românii de pretutindeni, trebuie să cinstim cu glorie şi cu demnitate pe înaintaşii noştri, cei care au făurit Unirea de la 1918, dar şi celelalte uniri anterioare care au avut loc. Aceste personalităţi deosebite, marcante, şi mă refer la Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza şi Ferdinand, cei care au făurit unirea, sunt coloana vertebrală a poporului român, cei care ne creează acea aură care ne permite să gândim pozitiv în viitor şi să ne aşteptăm la un moment istoric la fel ca şi celelalte, în care poporul român să devină unul unitar, să dispară acel hotar de la Prut", a afirmat Sergiu Artene.

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, a anunțat că vor urma parteneriate culturale și economice.

„La un veac de la Marea Unire a României, Gorjul, vatră de istorie românească, vă primeşte cu sinceritate şi cu sufletul deschis. Ne fac onoare de a le fi gazdă distinşii noştri oaspeţi din Moldova de dincolo de Prut, doamna Ludmila Guzun, preşedinta Consiliului Raional Ungheni, domnul Sergiu Artene, preşedintele Consiliului Raional Călăraşi, şi domnul Vasili Marandiuc, preşedintele Consiliului Raional Sîngerei. În anul 2016, judeţul Gorj se înfrăţea cu Raionul Sîngerei şi relaţiile de colaborare prindeau contur de Ziua Brâncuşi. Astăzi, 27 martie 2018, când celebrăm un moment edificator pentru istoria neamului nostru, Centenarul Unirii Patriei Mamă cu Basarabia, parafăm înţelegerea de cooperare între judeţul Gorj şi Raionul Ungheni şi acordul de înfrăţire şi cooperare între judeţul Gorj şi Raionul Călăraşi", a declarat preşedintele CJ Gorj, Cosmin Popescu.