Adjunctul de la IP Strășeni s-a spălat de bătaia de la Sireți. „Baia” ar fi costat câteva mii de €
Demis din funcție după ce, la o beție, l-a băgat în spital pe un subaltern de-al său, șeful-adjunct al Inspectoratului de Poliției Strășeni a revenit din nou în biroul său, prin decizia instanței de judecată, iar dosarul a fost suspendat "din lipsă de probe".
Este vorba despre locotenent-colonelul Alexandru Roșca, care, la numai trei zile de la numirea în funcție la IP Strășeni, iarna trecută, l-ar fi bătut măr pe un anchetator din același Inspectorat, în timp ce se aflau la o petrecere la părinții procurorului Alexandru Mogîldea.
După ce cazul cu implicarea lui Roșca a fost mediatizat, Procuratura raionului Strășeni s-a autosesizat și a pornit urmărirea penală pentru violență asupra anchetatorului Ștefan Răilean de la IP Strășeni.
Solicitat telefonic, Alexandru Rață, șeful Procuraturii Strășeni, a declarat pentru Deschide.MD că dosarul cu bătaia în care a fost implicat șeful-adjunct al IP Strășeni a fost suspendat la data de 14 septembrie, "din lipse de probe", iar așa-zisa parte vătămată susține că nu-și aduce amine ce s-a întâmplat în acea noapte.
Sursele Deschide.MD din teritoriu susțin că Alexandru Roșca ar fi ajuns la o înțelegere cu anchetatorul Ștefan Răilean și i-ar fi achitat o sumă de câteva mii de euro părții vătămate.
Am încercat să aflăm de la cei vizați ce s-a întâmplat, de la ce a pornit conflictul între cei doi și cum au ajuns la o înțelegere, însă Ștefan Răilean a refuzat categroic să discute, făcând trimitere la secretul anchetei.
La rândul său, Alexandru Roșca, șeful-adjunct al IP Strășeni, ne-a spus tranșant:
„Nu am de gând să vă ofer nicio informație despre acel caz, dar și nici despre revenirea mea în funcție, din motiv că nu vă cunosc.”
La câteva zile după incident, Alexandru Pânzari, șeful Inspectoratului General al Poliției, a semnat ordinul de sancționare disciplinară cu concediere din poliție a lui Roșca pentru încălcarea prevederilor art.50 lit. b) și e) din Legea nr288 din 16.12.2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul MAI și pct.7 sbpct. 2), 8), 9 ) și 11) din Hotărârea de Guvern nr.629 din 08.08.17 pentru aprobarea Codului de Etică și Deontologie al funcționarului public cu statut special din cadrul MAI, faptă manifestată prin prezentarea la lucru în stare de ebrietate alcoolică în ziua de 26 decembrie 2017, iar acesta a atacat Inspectoratul General al Poliției în judecată.
La nici 8 luni de la semnarea ordinului de către Alexandru Pânzari, șeful IGP, fiind atacat în judecată de Alexandru Roșca, magistratul Iana Talmaci din cadrul Judecătorie Strășeni a decis - la ședința de judecată din 13 septembrie - ca să fie admisă parțial cererea de chemare în judecată a Inspectoratului General al Poliției pe numele lui Alexandru Roșca, a anulat ordinul de concediere și l-a restabilit în funcție, dar i-a respins cererea de a-i fi achitate cheltuielile pentru judecată.
În prezent, Alexandru Roșca vine în fiecare zi la servici și deține în continuare funcția de șef-adjunct al IP strășeni.
Solicitată telefonic, Mariana Bețivu, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, a declarat pentru Deschide.MD că juriștii IGP, chiar a doua zi după ce a fost emisă decizia Judecătoriei Strășeni în cazul lui Roșca, au contestat decizia cu apel preliminar (nemotivat) la Curtea de Apel, cererea fiind înregistrată cu numărul de intrare 11456 din 14 septembrie 2018.
„La data de 23 octombrie, juriștii au primit hotărârea motivată a Judecătoriei Strășeni, în baza căreia, la moment, este în proces de elaborare cererea motivată de contestare la Curtea de Apel Chișinău”, a precizat Bețivu.
Deschide.MD reamintește că în noaptea de 25 februarie anul curent, anchetatorul Ștefan Răilean de la IP Strășeni a ajuns la spital în stare gravă, după ce ar fi fost bătut cu bestialitate de către Alexandru Roșca, șeful-adjunct al IP Strășeni. Cei doi ar fi sărbătorit acasă la părinții procurorului Alexandru Mogîldea, ziua de naștere a acestuia. Părinții lui Mogîldea sunt nașii de cununie ai lui Alexandru Roșca, iar Răilean era prezent la petrecere în calitate de fost coleg al lui Mogîldea.
Fiind ambii în stare de ebrietate, între Alexandru Roșca și Ștefan Răilean s-a iscat o ceartă care a degenerat într-o bătaie. Ulterior, anchetatorul Ștefan Răilean, după ce ar fi fost bătut de către Alexandru Roșca, a fost găsit la câteva străzi mai la vale de casa unde avea loc petrecerea, într-o baltă de sânge și transportat în stare gravă la spitalul din Strășeni, iar apoi a fost transferat într-un spital din Capitală.